Controlul averilor şi adoptarea unui mecanism eficient de verificare a declaraţiilor de avere a constituit o recomandare constantă a Uniunii Europene, de-a lungul procesului de aderare a României la Uniunea Europeană, fapt consemnat şi în documentul de poziţie comună al Uniunii pe domeniul justiţie şi afaceri interne (capitolul 24).
Grupul Statelor Anticorupţie al Consiliului Europei (GRECO) a adoptat o poziţie similară.
Una dintre recomandările GRECO, ca urmare a evaluării din 2005, se referea la necesitatea îmbunatăţirii mecanismului de verificare a averilor şi conflictelor de interese.
Ca urmare a acestor recomandări, unul dintre obiectivele prevăzute în Strategia Natională Anticorupţie 2005 - 2007, adoptată de Guvernul României prin H.G. nr. 231/2005, a fost Combaterea corupţiei prin mijloace administrative.

Conform planului de acţiune pentru implementarea Strategiei, una dintre măsurile aflate în sarcina Ministerului Justiţiei era revizuirea cadrului legislativ în sensul desemnării unei instituţii abilitate să verifice şi să controleze declaraţiile de avere, de interese, şi stările de încompatibilitate.
Nume  Vizite 

Dobre Manuela Maria     76
Vladut Marin Valeriu     96
Sogor Nicolae Liviu     100
Radulescu Elisabeta     95
Popescu Ana Daniela     87
Popa-Patrascu Valerica Elena     88
Popa-Patrascu Valerica Elena     99
Popa-Patrascu Cosmin Florea Doru     97
Niculescu Elena Alina     86
Mustatea Cristina     96
Gugulici-Tomulescu Mariana     92
Grigoriu Alina Luminita     85
Gogioman Maria Monica     96
Dobre Manuela Maria     96
Ungureanu Lucian     98
Popescu Miron     97
Popa Lucia     88
Patrascu Ilie     85
Orasanu Gheorghe Vicentiu     93
Oprea Constantin     92
Prima pagina    Urmatoarea pagina    --Pagina 1din 3--   Anterioara pagina     Ultima pagina                       Urmatoarea pagina   Anterioara pagina